Facerea 50

1 Atunci Iosif, căzând pe faţa tatălui său, l-a plâns şi l-a sărutat. †

2 Iosif le-a poruncit apoi doctorilor care erau în slujba lui să-l îmbălsămeze pe tatăl său; şi doctorii l-au îmbălsămat pe Israel.

3 După ce s’au împlinit patruzeci de zile – că atâtea zile trebuie pentru îmbălsămare – l-au plâns Egiptenii şaptezeci de zile.

4 Iar dacă au trecut zilele plângerii, le-a zis Iosif curtenilor lui Faraon: „Dac’am aflat eu har în ochii voştri, spuneţi-i din partea mea lui Faraon:

5 – Înainte de a muri, tatăl meu m’a pus să-i jur, zicându-mi: În mormântul pe care mi l-am săpat eu în ţara Canaanului, acolo să mă’ngropi… Aşadar, lasă-mă acum să mă sui ca să-l îngrop pe tatăl meu, şi mă voi întoarce”. †

6 Iar Faraon a răspuns: „Suite-te şi-l îngroapă pe tatăl tău, aşa cum te-a jurat el”.

7 Şi s’a suit Iosif să-l îngroape pe tatăl său; şi’mpreună cu el s’au suit toţi slujitorii lui Faraon şi bătrânii casei sale şi toţi bătrânii din ţara Egiptului †

8 şi toată familia lui Iosif, fraţii săi şi toată familia tatălui său şi neamul lui. Nu şi-au lăsat în ţinutul Goşen decât copiii, oile şi vitele. †

9 Cu el au plecat, de asemenea, căruţe şi călăreţi: caravana devenise uriaşă. †

10 Şi ajungând ei la aria lui Atad, de dincolo de Iordan, au plâns acolo cu mare plângere tânguitoare; şi l-a jelit Iosif pe tatăl său timp de şapte zile. †

11 Văzând plângerea de la aria lui Atad, Canaaneenii, locuitorii acelui ţinut, au zis: „Amarnică e plângerea aceasta la Egipteni”. Deaceea i s’a dat locului aceluia numele Abel-Miţraim, adică Plângerea-Egiptenilor, care loc e dincolo de Iordan. †

12 Aşa au făcut fiii lui [Iacob] cu el, după cum le poruncise: †

13 l-au dus fiii săi în ţara Canaanului şi l-au îngropat în peştera din ţarina Macpela, cea de lângă Mamvri, pe care Avraam o cumpărase, cu ţarină cu tot, de la Efron Heteul, ca loc de veci. †

14 Iosif s’a întors apoi în Egipt, el şi fraţii lui şi toţi cei ce se suiseră cu el să-şi îngroape tatăl.

15 Când însă fraţii lui Iosif au văzut că tatăl lor e mort, au zis: „S’ar putea ca Iosif să-şi aducă aminte de nelegiuirea noastră şi să-şi răzbune răul pe care noi i l-am făcut…”.

16 Şi i-au trimis vorbă lui Iosif, zicându-i: „Înainte de a muri, tatăl tău a dat o straşnică poruncă:

17 – Aşa să-i spuneţi lui Iosif: Iartă-le [fraţilor tăi] greşala şi păcatul, că rău ţi-au făcut ei ţie… Iartă deci greşala celor ce sunt robii Dumnezeului tatălui tău!” Şi a plâns Iosif când i s’au spus acestea.

18 Şi venind ei înşişi la el, au zis: „Noi suntem, iată, robii tăi”. †

19 Dar Iosif le-a zis: „Nu vă temeţi, fiindcă şi eu sunt al lui Dumnezeu.

20 Voi mi-aţi vrut mie răul, dar Dumnezeu mi-a vrut binele, aşa ca El să plinească ceea ce se’ntâmplă acum: să ţină’n viaţă un popor numeros”. †

21 Şi le-a mai zis: „Nu vă temeţi! Eu vă voi hrăni pân’la capăt, pe voi şi pe copiii voştri”. Şi i-a mângâiat şi le-a vorbit pe inima lor.

22 Iosif a locuit în Egipt, el şi fraţii săi şi toată casa tatălui său. Şi a trăit Iosif o sută zece ani. †

23 Şi i-a văzut Iosif pe urmaşii lui Efraim până la al treilea neam; iar copiii lui Machir, fiul lui Manase, s’au născut pe genunchii lui Iosif.

24 Iosif le-a vorbit aşa fraţilor săi: „Eu mor, dar pe voi vă va cerceta Dumnezeu şi vă va strămuta din pământul acesta în pământul pe care cu jurământ l-a făgăduit Dumnezeu părinţilor noştri, lui Avraam şi lui Isaac şi lui Iacob”. †

25 Şi i-a jurat Iosif pe fiii lui Israel zicând: „Atunci, când vă va cerceta Dumnezeu, amintiţi-vă de osemintele mele şi duceţi-le cu voi!” †

26 Şi a murit Iosif, în vârstă de o sută zece ani. L-au îmbălsămat şi l-au pus într’un sicriu, în Egipt. †