Evrei

Evrei 5

Sursă: Mărturie Athonită

1 Căci orice arhiereu, fiind luat dintre oameni, pentru oameni este pus în slujba lui Dumnezeu, ca să aducă daruri şi jertfe pentru păcate. †

2 El poate fi îngăduitor cu cei neştiutori şi rătăciţi, deoarece şi el e cuprins de slăbiciune, †

3 şi din această pricină dator este ca pentru păcate să aducă jertfe şi pentru el însuşi, aşa ca şi pentru popor. †

4 Şi nimeni nu-şi ia singur cinstea aceasta, ci numai cel chemat de Dumnezeu, precum Aaron. †

5 Aşa şi Hristos, nu El Şi-a dat Lui şi slava de a deveni Arhiereu, ci Acela Care I-a grăit: Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut, †

6 aşa cum în alt loc El zice: Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec. †

7 El este Cel ce, în zilele trupului Său, cu strigăt tare şi cu lacrimi a adus cereri şi rugăciuni către Cel care putea să-L mântuiască din moarte; şi ascultat a fost, de dragul evlaviei Sale. †

8 Şi cu toate că era Fiu, din cele ce-a pătimit a învăţat ascultarea †

9 şi, odată devenit desăvârşit, tuturor celor ce-L ascultă le-a devenit pricină de mântuire veşnică, †

10 numit de Dumnezeu Arhiereu după rânduiala lui Melchisedec. †

11 Despre aceasta avem multe de spus, şi greu este de tâlcuit, pentru că voi v’aţi făcut greoi la auz. †

12 Fiindcă voi, cei ce de multă vreme ar fi trebuit să fiţi învăţători, încă mai aveţi nevoie ca cineva să vă înveţe întâile gânguriri ale cuvintelor lui Dumnezeu; şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare. †

13 Că tot cel ce se hrăneşte cu lapte e un nepriceput în cuvântul dreptăţii, fiindcă e prunc; †

14 iar hrana tare e pentru cei desăvârşiţi, care prin sârguinţă au simţurile deprinse să deosebească binele şi răul. †