Ecclesiastul

Ecclesiastul 1

Sursă: Mărturie Athonită

1 Cuvintele Ecclesiastului, fiul lui David, regele lui Israel în Ierusalim. †

2 Deşertăciunea deşertăciunilor – a zis Ecclesiastul –, deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciune. †

3 Ce-i rămâne omului din toată osteneala lui cu care se trudeşte sub soare? †

4 O generaţie se duce, o generaţie vine şi pământul rămâne în veac. †

5 Soarele răsare, soarele apune şi spre locul său zoreşte †

6 şi de-acolo se ridică mergând spre miazăzi şi-apoi spre miazănoapte ocoleşte; de-a roata se roteşte vântul şi vânt se’ntoarce din rotirea sa. †

7 Fluviile toate curg în mare şi marea nu se umple; fluvii se’ntorc de unde-au izvorât, ca de acolo să purceadă iarăşi. †

8 Cuvintele cu toatele-s trudite: nu va putea să le grăiască omul; ochiul nu se va’ndestula de ceea ce vede şi nici urechea de ceea ce aude. †

9 Ceea ce este a mai fost, ceea ce s’a petrecut se va mai petrece şi nimic nu-i proaspăt sub soare.

10 De grăieşte cineva, zicând:„Iată ceva nou!”, iată că acel ceva a fost în alte vremuri, în cele ce-au fost înaintea noastră.

11 Ce-a fost întâi nu-i nici în amintire, nici de ce-a fost pe urmă nu-şi vor aduce-aminte urmaşii de la urmă.

12 Eu, Ecclesiastul, am fost rege peste Israel în Ierusalim.

13 Şi inima mi-am pus-o să caute şi cu’nţelepciune să cerceteze despre toate câte se petrec sub cer, că anevoioasă nevoinţă le-a dat Dumnezeu fiilor oamenilor, cu ea să se nevoiască.

14 Văzut-am toate lucrurile care se fac sub soare, şi, iată, toate sunt deşertăciune şi vânare de vânt. †

15 Ceea ce e strâmb nu poate fi îndreptat, ceea ce lipseşte nu se poate număra. †

16 Grăit-am eu în inima mea, zicând: – Iată, m’am umplut de slavă şi i-am întrecut în înţelepciune pe toţi cei de dinaintea mea în Ierusalim şi inima mea a văzut multă înţelepciune şi ştiinţă. †

17 Şi inima mi-am pus-o să cunoască înţelepciunea şi cunoaşterea, zicerile şi ştiinţa de a pricepe, şi iată că şi aceasta-i tot vânare de vânt. †

18 Fiindcă’n belşugul înţelepciunii e belşug de cunoaştere, iar sporul cunoaşterii e spor de durere. †