Coloseni 2
Sursă: Mărturie Athonită
1 Căci vreau să ştiţi cât de mare e lupta mea pentru voi şi pentru cei din Laodiceea şi pentru toţi câţi nu mi-au văzut faţa trupească,
2 pentru ca inimile lor să se mângâie; fiind ei în iubire, să aibă toată bogăţia deplinei înţelegeri pentru cunoaşterea tainei lui Dumnezeu-Tatăl şi a lui Hristos, †
3 întru care sunt ascunse toate vistieriile înţelepciunii şi ale cunoaşterii. †
4 Vă spun aceasta pentru ca nimeni să nu vă înşele prin vorbe amăgitoare. †
5 Căci deşi sunt departe cu trupul, cu duhul însă sunt împreună cu voi, bucurându-mă să văd buna voastră rânduială şi tăria credinţei voastre în Hristos. †
6 Prin urmare, aşa cum L-aţi primit pe Hristos Iisus Domnul, aşa să umblaţi întru El,
7 înrădăcinaţi şi zidiţi fiind într’Însul, întăriţi în credinţă aşa cum aţi învăţat-o şi prisosind în ea cu mulţumire. †
8 Luaţi aminte ca nu cumva cineva să facă din voi o pradă prin filosofie şi prin deşarta înşelăciune din predania omenească, după stihiile lumii şi nu după Hristos. †
9 Căci întru El locuieşte trupeşte toată deplinătatea dumnezeirii, †
10 şi deplini sunteţi voi întru El, Cel ce este Cap a toată Domnia şi Stăpânia. †
11 Întru El aţi fost tăiaţi împrejur cu tăiere’mprejur nefăcută de mână, prin dezbrăcarea de trupul cărnii întru tăierea’mprejur a lui Hristos. †
12 Îngropaţi cu El prin botez, întru El aţi şi înviat prin credinţa în lucrarea lui Dumnezeu Care L-a înviat pe El din morţi. †
13 Iar pe voi, cei ce eraţi morţi în greşalele voastre şi în netăierea’mprejur a trupului vostru, v’a făcut vii împreună cu El, iertându-vă toate greşalele, †
14 ştergând zapisul ce era asupra noastră, potrivnic nouă prin opreliştile lui, pe care ni l-a luat din cale pironindu-l pe cruce; †
15 prin ea biruit-a El Începătoriile şi Stăpâniile, dezbrăcându-le şi dându-le’n privelişte. †
16 Aşadar, nimeni să nu vă judece pentru mâncare sau băutură sau cu privire la vreo sărbătoare sau lună nouă sau sâmbete; †
17 ele sunt o umbră a celor viitoare, dar trupul e al lui Hristos. †
18 Nimeni să nu vă lipsească de răsplată prin „smerenie-de-bunăvoie” sau prin „slujire-de-îngeri”, vârându-se el în cele ce n’a văzut şi’n zadar semeţindu-se cu mintea lui cea trupească
19 în loc să se ţină strâns de Capul din care întregul trup – prin încheieturi şi legături hrănindu-se şi întocmindu-se – creşte prin creşterea lui Dumnezeu. †
20 Aşadar, dacă împreună cu Hristos aţi murit faţă de stihiile lumii, atunci de ce, ca şi cum încă aţi trăi în lume, vă supuneţi unor porunci ca: †
21 „nu lua!”, „nu gusta!”, „nu atinge!”,
22 – privind lucruri care toate pier prin folosire? acestea sunt rânduieli şi învăţături omeneşti; †
23 ele au, într’adevăr, o înfăţişare de înţelepciune, cu a lor „religiozitate-în-sine”, cu a lor „smerenie-de-bunăvoie”, cu a lor „necruţare-a-trupului”, dar nu au nici un preţ, nici măcar pentru mulţumirea trupului. †