Avacum 3

1 Rugăciunea profetului Avacum, cu cântec de strune:

2 Doamne, auzit-am auzul Tău şi m’am temut, înţeles-am lucrurile Tale şi m’am înspăimântat. În mijlocul a două făpturi vii Te vei cunoaşte, cunoscut vei fi când anii se vor apropia, când va veni vremea Te vei arăta; când sufletul meu se va tulbura, Tu întru mânie Îţi vei aminti de milă.

3 Dumnezeu va veni din Teman şi Cel-Sfânt, din muntele cel cu umbra deasă.Popas Laudele Lui acoperit-au cerurile şi de lauda Lui este plin pământul. †

4 Şi strălucirea Lui va fi ca lumina; putere se află’n mâinile Lui şi a făcut iubirea puternică a tăriei Lui. †

5 Cuvânt va merge înaintea feţei Sale, urmele Sale vor ieşi în câmp; †

6 El S’a oprit, pământul s’a clătinat, El a privit, şi neamurile s’au topit, munţii’ntru silă s’au zdruncinat şi veşnicele dealuri s’au topit sub veşnicele Lui călătorii. †

7 În tulburare am văzut corturile Etiopienilor; locaşurile din ţinutul Madian, şi ele se vor spăimânta. †

8 O, Doamne, în râuri oare Tu Te-ai mâniat? în râuri oare Ţi-ai aprins urgia? în mare Te-ai pornit să iei cu-asalt? Că Tu pe caii Tăi ai călărit şi mântuire-i călăria ta. †

9 Cu vrere arcul Ţi-l vei încorda cu faţa către sceptre, zice Domnul.Popas Ţinutul râurilor fi-va sfâşiat. †

10 Popoarele Te vor vedea şi fi-vor în durere; în risipire apele curgerilor Lui. Adâncul vocea lui şi-a ridicat-o: înaltul nălucirilor din el. †

11 Soarele s’a ridicat şi luna a rămas în rânduiala ei; săgeţile Tale vor merge’n lumină, în lucirea fulgerului armelor Tale. †

12 Cu înfricoşare vei împuţina pământul şi’ntru mânie vei surpa neamurile.

13 Ieşit-ai pentru mântuirea poporului Tău, ca să-l mântuieşti pe unsul Tău. Moarte-ai pus pe capetele nelegiuiţilor, pân’ la grumaz le-ai ridicat lanţurile.Popas

14 Tăiat-ai întru uimire capetele celor puternici, întru aceasta se vor cutremura; zăbalele şi le vor rupe ca săracul care mănâncă pe furiş.

15 Şi Ţi-ai făcut caii să intre în mare, tulburând ape multe. †

16 Am privegheat, şi inima mi s’a înspăimântat de glasul rugăciunii buzelor mele; cutremur mi-a intrat în oase şi’ntru mine mi s’a tulburat felul de a fi; în ziua necazului mă voi odihni, ca să mă urc la poporul înstrăinării mele.

17 Că smochinul nu va rodi şi roade nu vor fi în vii; truda măslinului va fi înşelare, câmpurile hrană nu vor da; oile şi-au părăsit păşunea, boi lângă iesle nu mai sunt. †

18 Dar eu întru Domnul mă voi bucura, de Dumnezeu, Mântuitorul meu, mă voi veseli. †

19 Domnul Dumnezeu e puterea mea şi-mi va întări paşii s’ajungă la’mplinire. El mă urcă deasupra înălţimilor, ca eu să biruiesc întru cântarea Lui. †