Apocalipsa 5

1 Am văzut apoi în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe tron o carte scrisă pe dinlăuntru şi pe dos, pecetluită cu şapte peceţi. †

2 Şi-am văzut un înger puternic care striga cu glas mare: „Cine oare este vrednic să deschidă cartea şi să-i desfacă peceţile?”

3 Dar nimeni în cer, nici pe pământ, nici sub pământ nu putea să deschidă cartea, nici să se uite’n ea.

4 Şi eu mult plângeam că nimeni n’a fost găsit vrednic să deschidă cartea, nici să se uite’n ea.

5 Şi unul dintre Bătrâni mi-a zis: „Nu plânge! Iată, Leul din seminţia lui Iuda, rădăcina lui David, El a biruit să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei”. †

6 Şi’n mijlocul tronului şi al celor patru Fiinţe şi’n mijlocul Bătrânilor am văzut un Miel, stând ca înjunghiat; El avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu trimise’n tot pământul. †

7 Şi El a venit şi a luat cartea din dreapta Celui ce şedea pe tron. †

8 Şi când a luat cartea, cele patru Fiinţe şi cei douăzeci şi patru de Bătrâni au căzut înaintea Mielului, fiecare având o ţiteră şi cupe de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor. †

9 Şi cântau o cântare nouă, zicând: „Vrednic eşti să iei cartea şi să-i deschizi peceţile, pentru că Tu ai fost înjunghiat, şi cu sângele Tău I-ai răscumpărat lui Dumnezeu oameni din fiece seminţie şi limbă şi popor şi neam; †

10 şi i-ai făcut pe ei împărăţie şi preoţi Dumnezeului nostru, şi ei vor domni pe pământ”. †

11 Şi-am văzut şi-am auzit glas de îngeri mulţi, de jur-împrejurul tronului şi-al Fiinţelor şi-al Bătrânilor; şi numărul lor era miriade de miriade şi mii de mii, †

12 zicând cu glas mare: „Vrednic este El, Mielul cel înjunghiat, să primească puterea şi bogăţia şi înţelepciunea şi tăria şi cinstea şi slava şi binecuvântarea!” †

13 Şi toată făptura care este’n cer şi pe pământ şi sub pământ şi’n mare, şi pe toate câte sunt într’însele le-am auzit, zicând: „Celui ce şade pe tron şi Mielului, Lor fie-le binecuvântarea şi cinstea şi slava şi puterea în vecii vecilor!” †

14 Şi cele patru Fiinţe ziceau: „Amin!” Iar Bătrânii căzură la pământ şi se’nchinară. †