Apocalipsa 14

1 Şi m’am uitat; şi iată, Mielul stătea pe muntele Sionului; şi cu El, o sută patruzeci şi patru de mii care aveau numele Lui şi numele Tatălui Său scris pe frunţile lor. †

2 Şi-am auzit un glas din cer ca un vuiet de ape multe şi ca bubuitul unui tunet puternic; iar glasul pe care l-am auzit era ca al ţiteraşilor ţiterindu-şi ţiterele. †

3 Şi cântare nouă cântau înaintea tronului şi înaintea celor patru Fiinţe şi a Bătrânilor; şi nimeni nu putea să înveţe cântarea decât cei o sută patruzeci şi patru de mii care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ. †

4 Aceştia sunt cei ce nu s’au întinat cu femei; că sunt feciorelnici. Aceştia sunt cei ce-I urmează Mielului oriunde Se va duce. Aceştia au fost răscumpăraţi dintre neamuri, pârgă lui Dumnezeu şi Mielului. †

5 Şi’n gura lor nu s’a aflat minciună, fiindcă sunt fără prihană. †

6 Şi-am văzut un alt înger care zbura în înaltul cerului, având o Evanghelie veşnică s’o binevestească celor ce locuiesc pe pământ şi la tot neamul şi seminţia şi limba şi poporul.

7 Şi striga cu glas puternic: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, că ceasul judecăţii Sale a venit; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul şi marea şi izvoarele apelor!” †

8 Şi un alt înger, al doilea, a urmat, zicând: „A căzut, a căzut Babilonul cel mare, cel ce din vinul pătimaşei sale desfrânări a adăpat toate neamurile!” †

9 Şi un alt înger, al treilea, le-a urmat, zicând cu glas mare: „Dacă cineva i se închină Fiarei şi chipului ei şi-i primeşte semnul pe fruntea sau pe mâna lui, †

10 va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în cupa mâniei Sale, şi se va chinui în foc şi’n pucioasă dinaintea sfinţilor îngeri şi dinaintea Mielului”. †

11 Şi fumul chinului lor se suie’n vecii vecilor. Şi nici ziua şi nici noaptea nu au odihnă cei ce se închină Fiarei şi chipului ei, şi oricine primeşte semnul numelui ei. †

12 Aici este răbdarea sfinţilor, cei ce păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Iisus. †

13 Şi-am auzit un glas din cer, zicând: „Scrie: Fericiţi sunt morţii care de-acum înainte mor întru Domnul! Da, grăieşte Duhul, odihnească-se de ostenelile lor, căci faptele lor îi însoţesc”. †

14 Şi m’am uitat: şi iată, un nor alb; şi Cel ce şedea pe nor era asemenea Fiului Omului, având pe cap cunună de aur şi’n mână o seceră ascuţită. †

15 Şi un alt înger a ieşit din templu, strigându-I cu glas mare Celui ce şedea pe nor: „Trimite-Ţi secera şi seceră, c’a venit ceasul de secerat, că secerişul pământului s’a copt”. †

16 Şi Cel ce şedea pe nor Şi-a aruncat secera pe pământ, şi pământul a fost secerat.

17 Şi un alt înger a ieşit din templul cel din cer, având şi el o sabiţă ascuţită.

18 Şi un alt înger a ieşit din altar, cel ce are putere asupra focului; şi i-a strigat cu glas mare celui ce avea sabiţa ascuţită şi a grăit: „Trimite-ţi sabiţa cea ascuţită şi culege ciorchinii viei pământului, că strugurii ei s’au copt”. †

19 Şi îngerul şi-a aruncat sabiţa pe pământ şi a cules via pământului şi a aruncat „totul” în linul cel mare al mâniei lui Dumnezeu. †

20 Şi linul a fost călcat afară din cetate; şi din lin a ieşit sânge pân’la zăbalele cailor pe o mie şase sute de stadii. †