2 Paralipomena

2 Paralipomena 29

Sursă: Mărturie Athonită

1 Iezechia avea douăzeci şi cinci de ani când a început să domnească; şi a domnit în Ierusalim vreme de douăzeci şi nouă de ani. Pe mama sa o chema Abia şi era fiica lui Zaharia. †

2 El a făcut ceea ce e drept în ochii Domnului, aşa cum făcuse şi David, părintele său. †

3 Şi a fost că de îndată ce a luat în stăpânire regatul, în luna întâi, el a deschis porţile templului Domnului şi le-a prenoit. †

4 Şi i-a adus înlăuntru pe preoţi şi pe leviţi şi i-a aşezat în latura dinspre răsărit

5 şi le-a zis: „Ascultaţi, voi, leviţilor: De-acum curăţiţi-vă, şi curăţiţi şi templul Domnului, Dumnezeului părinţilor voştri, şi scoateţi necurăţia din sfintele locaşuri; †

6 căci părinţii noştri s’au răzvrătit şi au făcut ceea ce era rău în faţa Domnului, şi L-au părăsit şi şi-au întors faţa dinspre locaşul Domnului şi au întors spatele; †

7 şi au închis uşile templului şi au stins luminile; cu tămâie n’au tămâiat, arderi-de-tot n’au adus în locaşul cel sfânt al Dumnezeului lui Israel.

8 Iar Domnul S’a aprins de mânie împotriva lui Iuda şi a Ierusalimului; şi i-a dat spaimei şi pustiirii şi şuierului, aşa cum vedeţi cu ochii voştri. †

9 Şi, iată, părinţii noştri au fost loviţi de sabie; fiii noştri şi fiicele noastre şi femeile noastre au fost robiţi într’o ţară care nu e a lor, aşa cum sunt şi astăzi.

10 Acum însă puneţi-vă în gând să faceţi un legământ cu Domnul, Dumnezeul lui Israel, iar El Îşi va întoarce dinspre noi aprinderea mâniei Sale.

11 Şi acum, nu staţi de-o parte, căci pe voi v’a ales Domnul să staţi înaintea Lui, să-I slujiţi şi să-I fiţi slujitori şi să-I aduceţi jertfe de tămâie”. †

12 Atunci s’au ridicat leviţii Mahat, fiul lui Amasia, şi Ioil, fiul lui Azaria, dintre fiii lui Cahat; Chiş, fiul lui Abdi, şi Azaria, fiul lui Iehaleleel, din seminţia lui Merari; Ioah, fiul lui Zima, şi Eden, fiul lui Ioah, din neamul lui Gherşon; †

13 Şimri şi Ieiel, din fiii lui Eliţafan; Zaharia şi Matania, din fiii lui Asaf;

14 Iehiel şi Şimei, din fiii lui Eman; Şemaia şi Uziel, din fiii lui Iditun.

15 Aceştia i-au adunat pe fraţii lor şi s’au curăţit din porunca regelui – potrivit poruncii Domnului – ca să curăţească templul Domnului.

16 Şi au intrat preoţii în templul Domnului, ca să-L curăţească, şi au scos toată necurăţia ce se afla în templul Domnului – chiar şi în curtea templului Domnului –, necurăţie pe care leviţii au luat-o şi au aruncat-o afară, în pârâul Cedrilor. †

17 Au început a se curăţi în prima zi a primei luni de lună-nouă, iar în cea de a opta zi a lunii au intrat în templul Domnului; timp de opt zile au curăţit templul Domnului, iar în cea de a şaisprezecea zi a primei luni au isprăvit.

18 Şi au intrat înlăuntru la regele Iezechia şi au zis: „Am curăţit toate lucrurile din templul Domnului: jertfelnicul arderii-de-tot cu vasele lui, masa punerii-înainte cu vasele ei,

19 şi toate vasele pe care le-a pângărit regele Ahaz în timpul domniei lui, în lepădarea lui de Domnul; le-am pregătit, le-am curăţit, iată, ele sunt înaintea jertfelnicului Domnului”. †

20 Iezechia s’a sculat dis-de-dimineaţă şi i-a adunat pe mai-marii cetăţii şi s’a suit la templul Domnului.

21 Şi a adus şapte viţei, şapte berbeci, şapte miei şi şapte iezi ca jertfă pentru păcat şi pentru regat şi pentru cele sfinte şi pentru Israel; şi le-a spus preoţilor – fiii lui Aaron – să se suie pe jertfelnicul Domnului. †

22 Şi au înjunghiat viţeii, iar preoţii au primit sângele şi l-au turnat pe jertfelnic; şi au înjunghiat berbecii şi au vărsat sângele pe jertfelnic; au înjunghiat şi mieii şi au vărsat sângele pe jertfelnic; †

23 iar iezii – jertfa pentru păcat – i-au adus în faţa regelui şi a adunării şi şi-au pus mâinile pe ei;

24 preoţii i-au înjunghiat, iar cu sângele lor au stropit a ispăşire pe deasupra jertfelnicului, ispăşire pentru tot Israelul, căci regele a spus: „Pentru tot Israelul să fie aduse arderea-de-tot şi jertfele pentru păcat”. †

25 Şi i-a aşezat pe leviţi în templul Domnului cu ţimbale şi cu alăute şi cu harpe, după porunca regelui David şi a lui Gad, văzătorul regelui, şi a profetului Natan, căci din porunca Domnului era rânduiala aceea aşezată prin mâna profeţilor. †

26 Şi stăteau leviţii cu instrumentele muzicale ale lui David; iar preoţii, cu trâmbiţele. †

27 Şi a zis Iezechia: „Să fie adusă arderea-de-tot pe jertfelnic!” Şi când au început să aducă arderea-de-tot, au început să-I cânte Domnului: şi trâmbiţele, şi instrumentele muzicale ale lui David, regele lui Israel;

28 şi toată adunarea se închina şi cântăreţii cântau şi trâmbiţele răsunau până ce arderea-de-tot a fost pe de-a’ntregul săvârşită. †

29 Şi după ce s’a săvârşit arderea, regele şi toţi cei ce erau cu el s’au plecat şi s’au închinat Domnului.

30 Iar regele Iezechia şi dregătorii le-au zis leviţilor să-I cânte Domnului imnuri cu cuvintele lui David şi ale profetului Asaf; şi I-au cântat cu veselie şi au căzut cu faţa la pământ şi I s’au închinat Domnului.

31 Şi a răspuns Iezechia zicând: „Acum v’aţi sfinţit pentru Domnul; apropiaţi-vă şi aduceţi jertfe de laudă în templul Domnului”. Şi a adus adunarea jertfe şi prinoase de mulţumire în templul Domnului; şi tot cel ce avea inima arzândă aducea arderi-de-tot. †

32 Numărul arderilor-de-tot pe care le-a adus adunarea a fost: şaptezeci de viţei, o sută de berbeci, două sute de miei; totul, spre ardere-de-tot Domnului.

33 Viţeii afierosiţi au fost şase sute; iar oile, trei mii.

34 Preoţii însă erau puţini şi nu puteau să jupoaie ăanimalele pentruî arderea-de-tot; de aceea i-au ajutat şi leviţii, fraţii lor, până ce toată treaba a fost isprăvită şi până când preoţii s’au curăţit – căci leviţii au fost mai zeloşi la sfinţire decât preoţii. †

35 Arderile-de-tot au fost îmbelşugate, cu grăsimile jertfelor de mântuire şi cu libaţiile arderilor-de-tot. Şi aşa s’a isprăvit lucrul în templul Domnului. †

36 Şi s’a bucurat Iezechia împreună cu’ntregul popor pentru faptul că poporul Îl îmblânzise pe Dumnezeu; căci lucrul fusese făcut pe neaşteptate.